5 dec. 2010

Grafitul

Grafitul este un mineral raspandit in natura face parte din categoria nemetalelor fiind dupa diamant un element stabil datorita structurii simetrice de C60 cu o compozitie chimica de Carbon pur cristalizand hexagonal, rar romboedric sau fiind sub forma amorfa. Grafitul are in structura cristale opace de culoare neagra, hexagonale, forma tabulara, solzoasa, sau bare. Luciul fiind metalic la formele cristaline si mat la agregatele amorfe. Duritatea pe scara Mohs este intre 1 - 2, densitatea 2,1 - 2,3 avand o urma neagra cenusie.

Raspandire

Grafitul apare in natura de granule, in rocile metamorfice bogate in carbon, si ca vinisoare sau sub forma de filon in pegmatite. Mineralul este exploatat in China, Coreea, Madagascar, Zimbabwe, Brazilia, Cehia, Ucraina si India in mine si cariere de exploatare la zi a grafitului, in total 600.000 t. pe an.

Producere pe cale sintetica

Prin coxificarea (incalzirea sub un curent de aer la 3000 *C) materialelor bogate in carbon ca si carbune brun, antracit, petrol sau materiale sintetice, se produce o transformare a materialului amorf bogat in carbon in grafit policristalin.

Structura

In grafitul cristalin este o structura de straturi paralele (straturi bazale) acest strat are legaturi covalente hexagonale intre atomii sai care este o legatura stabila, in schimb doua straturi sunt legate intre ele prin legaturi labile, legaturi ionice. Aceasta modificare de legaturi prin schimbarea de directie determina anizotropia grafitului, ce atrage dupa sine:

-clivajul perfect dintre straturi
-proprietatile de izolator termic si electric prin stratul bazal (ortogonal) si conductibilitatea buna termica si electrica in lungul straturilor bazale.

In asa numitele fibre de sticla din carbon sunt straturi paralele intr-un plan deosebit de filele unei carti ci ca file indoite, sifonate, prin tratatre (piroliza) aceste straturi (file) vor fi netezite, rezultand fibrele de carbon (engl.: carbon fibre) care vor fi pe o anumita directie bune conducatoare termice si electrice.

Fulerena

Fulerenele sau "C60" reprezinta o clasa de compusi de atomi de carbon, care prezinta per ansamblul structurii fie forme sferice de tip dom geodezic (C60, C540) sau forme cilindrica de "tip cusca" (nanotuburile). Aceasta clasa de substante este considerata, alaturi de carbonul amorf, grafitul si diamantul o forma alotropica distincta a carbonului. Din punct de vedere al legaturilor chimice dintre atomii de carbon constitueti, fulerenele sunt inrudite structural cu grafitul.

Numele lor provine de la numele americanului Richard Buckminster Fuller ,creatorul domului geodezic. Au fost descoperite de Harold Kroto, Richard Smalley si Robert Curl in 1985 la Rice University. Kroto, Smalley si Curl au primit pentru aceasta Premiul Nobel pentru chimie in 1996.

Principalul reprezentant al clasei este fulerena C60, care are 60 de atomi de carbon aranjati intr-o structura icosaedrica.Unul din cele 5 solide platonice, icosaedrul este un poliedru format din 12 fete pentagonale si 20 de fete hexagonale. Structura este extrem de asemanatoare cu cea a unei mingi de fotbal moderna, al carui design a fost total inspirat de domul geodezic a lui Fuller. C60 este cea mai mica fulerena stabila (cu fete pentagonale non-adiacente si alternativ hexagonale).

O clasa de compusi strans inruditi, practic fulerene mult alungite, sunt nanotuburile de carbon, descoperite dupa 1991 de catre japonezul Sumio Iijima, specialist in microscopie electronica.

Fulerenele prezinta urmatoarele proprietati:

  • solide negre
  • opace
  • duritate mica
  • slab conducatoare de caldura si electricitate
  • solubile in benzina